
Cea de-a doua semifinală de la Wimbledon aduce față în față două sportive din noua generație, Marta Kostyuk și Linda Noskova.
Marta Kostyuk are 23 de ani, reprezintă Ucraina și ocupă momentan poziția 13 în clasamentul WTA. Iar ea este, în opinia mea, una dintre cele mai talentate sportive din circuit, o sportivă completă care, odată ce își va controla mai bine emoțiile, va putea ajunge chiar în vârf. Prezentă în top 100 încă de la 17 ani, Marta are în palmares 3 titluri, la Austin, Rouen și Madrid, însă pare că joacă din ce în ce mai bine și e de așteptare să urce mult în acest an. În 2026 are finală la Brisbane, titlu la Madrid, titlu indoor la Rouen și semifinale la Roland-Garros, fiind una dintre jucătoarele exponențiale ale anului. În drumul spre semifinale a trecut de Podoroska, Blinkova, Navarro, Krueger și Paolini.
Linda Noskova este o sportivă de doar 21 ani, momentan pe locul 12 WTA. Iar ea este un mare talent, exponentă a extraordinarei școli de tenis din Cehia care scoate talente pe bandă rulantă. Linda are multe rezultate de top fiind campioană la Berlin, la Monterrey, finalistă la Beijing, Praga sau semifinalistă la Abu Dhabi. Foarte puternică, trimite mulți ași și într-o zi bună este greu de break-uit, având o exprimare care nu îi trădează vârsta. A jucat foarte bine în sezonul de iarbă, iar în drumul spre semifinale a trecut de Seidel, Osorio, Cîrstea, Keys și Mertens.
Meci deosebit de interesant între două sportive care cu siguranță vor marca tenisul feminin în următorii ani, sportive complete, bune pe toate suprafețele. Ambele sportive servesc bine însă, în opinia mea, diferența se va face la retur, acolo unde Marta este superioară. Ele au jucat recent la Madrid, 7-6, 6-0 pentru Kostyuk, meci în care sportiva din Ucraina a avut 24 șanse de break.
Confirmați vârsta pentru a accesa acest conținut