
Meci de gală în semifinale la Miami, adversari fiind doi dintre cei mai buni sportivi din lume, Alexander Zverev și Jannik Sinner.
Alexander Zverev a ajuns la 28 ani și ocupă locul 4 ATP. Campion olimpic, câștigător al Turneului Campionilor, finalist de turnee de mare șlem și învingător în numai puțin de 23 turnee ATP în carieră, el este unul dintre jucătorii determinanți din tenisul masculin în ultimul deceniu și încă mai are un cuvânt greu de spus. Sascha este înalt, servește foarte bine, însă are unele momente de deconcentrare în momentele importante. În 2025 are finală la Australian Open, însă apoi a jucat slab ratând o șansă bună de a ajunge lider mondial în urma suspendării lui Sinner. Totuși, are titlu la Munchen, sferturi la Roland-Garros, finală la Stuttgart și Viena și semifinale la Toronto, Halle, Montreal și Paris fiind chiar și în aceste condiții sub așteptări. A inceput anul cu semifinale la Australian Open unde a pierdut foarte greu cu Alcaraz și semifinale la Indian Wells unde a pierdut chiar cu Sinner. Aici a trecut de Damm, Cilic, Halys și Cerundolo.
Jannik Sinner are 24 ani și ocupă locul 2 in clasamentul ATP. Italianul este o figură dominantă în tenisul masculin, iar în următorul deceniu va împărți prim planul cu prietenul și rivalul său Alcaraz. Jannik este extrem de matur pentru vârsta sa, a căpătat deja experiență după cele 23 titluri ATP câștigate, iar într-o zi bună poate învinge fără probleme orice adversar. A intrat definitiv în istorie după ce anul trecut a ajuns în finală la toate cele 4 turnee de mare șlem, având titluri la Australian Open și Wimbledon. Chiar dacă a pierdut pozitia de lider mondial, rămâne dominant și își domină autoritar adversarii cu jocul lui robotic. În 2025 are titluri la AO, Wimbledon, Beijing, Viena, Paris și Turneul Campionilor, iar anul l-a inceput cu semifinale la Australian Open și titlu la Indian Wells. A trecut de Dzumhur, Moutet, Michelsen și Tiafoe.
Este a 6-a confruntare din ultimul an între cei doi jucători, toate fiind câștigate de Sinner. Inclusiv săptămâna trecută la Indian Wells, italianul s-a impus 6-2, 6-4 într-un meci fără istoric. Sascha pare că a căpătat un complex în aceste meciuri cu Alcaraz & Sinner si sincer nu îi dau prea multe șanse nici astăzi. Cu toate astea, el rămâne un sportiv cu un serviciu de top si cred că poate duce minim un set în prelungiri.
Confirmați vârsta pentru a accesa acest conținut
Acest site conține informații despre pariuri sportive și este destinat exclusiv persoanelor cu vârsta de minimum 18 ani.
Aveți cel puțin 18 ani împliniți?
Atenție: Pariurile pot crea dependență. Joacă responsabil!
Prin continuare confirmați că aveți vârsta legală pentru pariuri în jurisdicția dumneavoastră și că acceptați Termenii și Condițiile.